Mihaly Denes. Oenolog
Misi Denes este oenologul local al cramei, cel care, alături de vinificatorul italian Celestino Lucin, semnează vinurile Villa Vinèa.
Profesionistul este primul membru al echipei, el alăturându-se fondatorului Heiner Oberrauch în 2006, odată cu plantarea viței-de-vie. Considerat “firul roșu” al proiectului nostru, Misi a fost implicat activ în momentele cheie ale cramei și și-a pus amprenta pe evoluția și produsele Villa Vinèa.
La cramă, Misi coordonează activitățile de producție și îmbuteliere pe tot parcursul anului, iar, împreună cu Celestino, de care îl leagă o prietenie strânsă, reușește să transforme fiecare soi de struguri și fiecare cupaj într-o expresie a terroirului transilvănean, a pasiunii pentru oenologie și a perfecționismului pe care cei doi îl împărtășesc.
“Mă consider norocos că m-am născut în Valea Târnavei, o zonă cu o bogată cultură viticolă, și că am moștenit acest entuziasm pentru vinurile bune, de la bunicul meu, care, în preajma anului ‘75, și-a înființat propria vie. Iubesc natura, iubesc fiecare zi petrecută la cramă și îmi amintesc cu drag fiecare an de producție Villa Vinèa. Preferatul meu a fost 2011, cel în care am decoperit, împreună cu Celestino, nivelul înalt de calitate pe care îl putem obține împreună. A fost o experiență memorabilă, ce a marcat începutul călătoriei noastre, și pe care o retrăim în fiecare an, cu o nouă intensitate.”, ne povestește Misi.