Cuvée Celést Spumant Brut 2019
105,00 lei TVA incl.
750 ml
Vol Alc 13%
Rest zahar 6,27g
Aciditate 6,85g
DOC-CMD Tarnave – Tarnaveni
Un cupaj de Chardonnay (97%) şi Pinot Noir vinificat în alb (3%), din regiunea Târnăveni (Târnava Mică, judeţul Mureş), refermentat în sticlă prin metoda Champenoise şi maturat 36 de luni pe drojdii fine. Un spumant brut, proaspăt şi, totodată, complex, care îmbina senzaţii subtile de fructe confiate cu note sofisticate de patiserie şi aluzii minerale.
Culoare galben chihlimbar şi perlare intensă, la început, care se continuă cu multe bule fine şi persistente. Nas elegant, cu flori de portocal, pară bergamotă şi coajă de pâine caldă. Textură cremoasă, un discret rest de zahăr, excelentă aciditate şi alcool perfect integrat. Gust plin, cu piersică albă, grapefruit şi peltea de gutui. Postgust lung, cu tonuri de fagure de miere şi impresii de citrice dulci amărui.
Un vin de gastronomie, ce poate susţine o masă de sărbătoare, de la antreuri şi până la desert.
Razvan Avram, paharnicul.ro
Informații suplimentare
Recenzia opia.ro, Cuvée Celest 2015 | Cuvée Celest m-a cucerit cu eleganța sa. Aromele subtile de patiserie se combină cu note la fel de discrete de fructe coapte și citrice. Aciditatea vibrantă , un perlaj fin, dozaj bine integrat. Structura fermă, nimic nu este prea mult, nimic nu mă deranjează. Armonie dezirabilă între toate componentele. Unul dintre spumantele românești dragi mie, l-am prezentat la ReVino într-un masterclass didactic despre fenomenul efervescent. Servit la 10° C dintr-un pahar frumos care să pună jocul perlelor în valoare, invitați-vă prietenii la masă și savurați-l lângă un pește pane sau legume tempura. Îndrazniți să experimentați să vedeți dacă Cuvée Celest vă duce sau nu la stele. Dacă spumantele nu sunt favoritele voastre, vă sugerez să testați un Sauvignon Blanc aromat sau Feteasca Regală 2018 de la același producător. Așa cum îi spune numele , spumantul este un cuvée, un amestec de 3 soiuri de struguri complementari. Amestecul dintre ei dă naștere unui vin armonios pentru că fiecare soi contribuie în amestec cu atributele sale. Un procent generos de 50% Fetească Regală, soiul românesc reprezentativ pentru Villa Vinea dă vinului structura densă și aromele , Riesling de Rin 40% contribuie la cupaj cu aciditate sa bogată și 10% Pinot Noir aduce vinului consistență. Vinul, din recolata anului 2015, a fermentat în cisterne de inox ca să devină întâi vin apoi a fermentat pentru a doua oară în sticlă ca să creeze efervescența magică. A petrecut aproape 3 ani în aceiași sticla cu drojdiile pentru maturizare după care s-a făcut degorjarea pentru limpezire . Cuvée Celest Villa Vinea este al doilea spumant pe care Villa Vinea il scoate în piață . Vinul este făcut de Celestino Lucin si Mihaly Denes, enologii cramei Villa Vinea pe care o puteți vizita într-o călătorie spontană sau programată în Transilvania. Olimpia Plesa Brandhuber, opia.ro, 20 mai 2019 |
---|